Informaţii generale
Nume naştere Sean John Combs
Data şi locul naşterii 4 noiembrie 1969
Origine Westchester County, New York
Gen muzical Rap/Hip-Hop
Ani de activitate 1988 – prezent
Interpretare cu The Notorious B.I.G., Lil' abz, The Hitmen Sean John Combs născut pe data de 4 noiembrie 1969) este un rapper american, producător, director executiv, designer şi actor.
În octombrie 2006, şi-a schimbat numele de scena în Diddy (adoptat în august 2005). Anterior acestei schimbări, era cunoscut drept Puff Daddy şi mai târziu ca P. Diddy („Puff” şi „Puffy” erau doar porecle, însă nu era nimic oficial). Înca poartă numele de P. Diddy în Noua Zeeladă şi în Marea Britanie, după ce a fost dat în judecată de alt artist care care purta deja numele de „Diddy”.
El este implicat în compania „Bad Boy Records”, linia de îmbrăcămite „Sean John” şi „Sean by Sean Combs”, o companie care se ocupă de producţia cinematografică şi două restaurante. A preluat rolul de director executiv, performer, producător al emisiunii difuzate pe MTV, „Making the Band”, scriitor, designer de îmbrăcămite şi actor la teatrul Broadway. Diddy are o avere impresionantă, estimată la 358 milioane de dolari, fiind al doilea om ca bogăţie din industria hip-hop.
Perioada de început
Sean Combs s-a născut în Westchester County, New York, fiind fiul lui Janice şi Melvin Combs. El a crescut în Mount Vernon, o zonă aflată în nordul oraşului New York aflat la graniţa cu cartierul Bronx. Când Sean avea trei ani, tatăl său a fost împuşcat mortal în propria maşină în data de 26 ianuarie 1972, pe când se întorcea de la o petrecere din Manhattan . Frank Lucas recent a declarat că Melvin Combs era un Hustler ca şi el şi că erau asociaţi.